Ierusalimul din sufletul meu

În fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, mă întorc cu gândul şi inima la locurile din Ţara Sfântă.

Ierusalim, Locurile Sfinte

Pentru mine, a fi credincios, înseamnă să simţi că o forţă care este mai presus de tine îşi face simţită prezenţa în viaţa ta. Mai mult decât oriunde în lume, am simţit că această stare pune stăpânire pe mine, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Emoţia care m-a cuprins şi nu m-a lăsat până când nu mi-a smuls toate lacrimile adunate de multă vreme, mi-e greu să o descriu în cuvinte. E ceva ce se simte. Dar ştiu sigur că a fost ceva care mi-a descărcat sufletul de tot ce îl apăsa, ca apoi să mi-l umple de linişte şi pace. Nu de puţine ori mi-am dorit să mai fiu “îmbrăţişată” de starea aceea de eliberare. Acolo am  primit-o în dar, însă în viaţa de zi cu zi, e o luptă pe care o duc cu demonii mei pentru a putea fi ceea ce trebuie sa fiu: un om fără temeri, fără îndoieli în forţele proprii şi frică de necunoscut şi eşec.

IoanaVesa_travel_blog_ierusalimBiserica Sfintei Învieri, de pe Golgota, adăposteşte mormântul lui Iisus

În zi de mare sarbătoare, azi, să ne bucurăm împreună! Hristos a Înviat!

Photo By: Ioana Vesa

Leave A Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.