Viaţa necercetată nu merită trăită

Aleg uneori să citesc acele cărţi despre vieţile oamenilor, aşa cum sunt ei, cu frici, temeri, angoase, obsesii, oameni care se macină crezând că nu sunt iubiţi, apreciaţi sau “perfecţi” pentru cei de langă ei sau pentru societatea în care trăiesc.

Călaul dragostei şi alte poveşti de psihoterapie” adună zece pacienţi care se confruntă cu problemele existenţiale cotidiene. Irvin D. Yalom, autorul cărţii, unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi contemporani şi profesor de psihiatrie la Stanford University, scoate la iveală adevaratele probleme care se ascund în spatele celor pe care pacienţii lui doresc să le depăşească.

Una dintre aceste probleme, cu care se confruntă Thelma, este obesesia. Povestea “Calaul dragostei” începe cu mărturisirea autorului vis-à-vis de dragoste.

„Nu-mi place să lucrez cu pacienţii care sunt îndrăgostiţi. Poate din cauză că îi invidiez – şi eu râvnesc la încântarea fermecată. Ori poate pentru că dragostea şi psihoterapia sunt fundamental incompatibile. Un terapeut bun se lupă cu întunericul şi caută clarificarea, pe când iubirea romantică se sprijină pe mister şi se năruie când o scrutezi cu atenţie. Detest să fiu călăul dragostei.”

Si totuşi…îi vine în ajutor Thelmei, care la şaptezeci de ani suferea din cauza unei iubiri neîmpărtăşite. Yalom începe terapia, explicând-i pacientei sale care este temeiul acestui sentiment bolnăvicios.

„Thelma avea senzaţia, deşi n-a spus-o explicit până atunci, că în obsesia ei exista infinit mai multă vitalitate decât în viaţa reală. (Ulterior, aveam să exploram amândoi, tot ca un efect minimal, inversul acestei formule: că tocmai din cauza felului în care i se răcise viaţa adoptase ea, de fapt, obsesia dragostei pentru Mathew.)”

Datorită faptului că Mathew fusese în trecut cel care o tratase pe Thelma, fiindu-i terapeut şi cunoscând toate detaliile despre viaţa  ei şi tot ce însemna ea, o face pe aceasta să considere că nu a fost suficient de bună pentru el.

„-Bine Thelma, dar nu e şi el decât un om! Şi nu l-ai mai văzut de opt ani! Ce importanţă are ce crede despre tine?!

-Nu stiu să-ţi spun de ce. Îmi dau seama că sună ilogic, dar, în adâncul sufletului meu, sunt convinsă că totul ar fi în regulă şi că aş fi fericită, daca el ar avea o parere bună despre mine.

Acest gând, această falsă credinţă fundamentală, era duşmanul. Trebuia să-l scot din poziţia în care se fortificase. Am făcut un apel înflăcărat.

-Tu eşti tu, ai propria ta existenţă, continui să fii aceeaşi persoană de la o clipă la alta, de la o zi la alta. În esenţă vorbind, existenţa ta este insensibilă la gândurile fugare, la impulsurile electromagnetice care trec prin mintea altcuiva. Încearcă să vezi acest lucru! Toată puterea pe care o are Mathew asupra ta…tu i-ai dat-o, de fapt, de la un capăt la altul!

-Mi se face rău de la stomac la gândul că s-ar putea să mă dispreţuiască.

-Ceea ce se petrece în mintea altcuiva, în mintea unui om pe care nici măcar nu-l vezi, care probabil că nici n-are habar de existenţa ta, nu te schimbă cu nimic pe tine, ca persoană.”

Aceasta este doar o mică parte a primei poveşti, cu toate învăţăturile, din cele zece, pe care Irvin D. Yalom le împărtăşeşte cu noi. Toate sunt impresionante şi te pun pe gânduri, indiferent dacă te regăseşti într-una dintre ele sau nu.

Alte rânduri frumos aşternute care mi-au rămas în minte după ce am citit povestea Thelmei:

Abia atunci când o simţi din interiorul tău (argumentaţia logică), din rărunchi, cum s-ar spune, începi să-ţi asumi o idee revelatoare despre tine. Abia atunci poţi începe să acţionezi pe baza ei si să te schimbi. Aşa-zisa “psihologie pentru mase” bate întruna moneda pe “asumarea responsabilităţii”, dar nu sunt decât vorbe goale: este extraordinar de greu, ba chiar terifiant, să accepţi ideea că tu şi numai tu eşti acela care îţi construieşti viaţa, felul în care o trăieşti. Ca urmare, problema în psihoterapie, constă întotdeauna în a şti cum să treci de la o apreciere în plan intelectual, care se dovedeşte ineficace, a unui adevăr, despre tine însuţi la un mod sau altul de a-l simţi în plan emoţional. Abia din clipa în care terapia mobilizează emoţii profunde, începe să devină o forţă redutabilă în favoarea schimbării.”

„Viaţa necercetată nu merită trăită.”

 

„Regretul este un sentiment dureros, greu de suportat, o data ce s-a instalat.”

 

„Cervantes a pus întrebarea: ‘Ce-ai vrea mai degrabă, să fii un nebun înţelept sau un om înţelept la cap şi fără minte?”

Photo By: Ioana Vesa

Leave A Comment

Your email address will not be published.